Pages

duminică, 9 martie 2014

Top 10 unelte necesare pentru copt prajituri si intrebuintarea lor

Daca vrei sa faci cele mai bune blaturi de prajituri si torturi, sunt cateva unelte foarteimportante care te vor ajuta sa te auto-depasesti cand vine vorba de copt deserturi. Prajiturile tale vor fi cele mai bune daca ai toate ustensilele necesare.

Initial ma gandeam sa fac aceasta lista in ordinea importantei dar in afara de locul #1 restul sunt complet aleatorii pentru ca depinde de ce anume planuiesti sa coci. 


1. Linguri pentru masurat

Cantitatile sunt absolut esentiale orice ai gati, cu atat mai mult cand vorbim de prajituri. Daca la aperitive, supe, feluri principale poti aproxima sau poti pune "din ochi", la blaturi care necesita coacere cateva grame in plus sau in minus pot hotari soarta produsului final: e bun de asamblat sau ajunge la gunoi.
De exemplu daca la un pandispan nu pui suficienta faina nu o sa creasca asa cum trebuie sau daca totusi creste, cum il scoti din cuptor se lasa. Daca pui prea multa faina o sa iasa prea dens si nu o sa creasca decat foarte putin.
Indiferent de situatie, nu ne putem juca in privinta cantitatilor si niste linguri pentru masurat sunt esentiale.
Puteti cumpara cu incredere atat linguri pentru lichide cat si pentru solide (gradate in ml primele si in gr celelalte).

2. Termometru pentru cuptor

Unele cuptoare nu au termometru sau macar o gradatie care sa iti indice cam ce temperatura ai in cuptor.
Probabil ati observat ca din ce in ce mai multe retete specifica temperatura cuptorului. Ok, si acum ce facem, inlocuim aragazul sau cuptorul? Nu este nevoie. Iesim mult mai ieftin daca achizitionam un termometru pentru cuptor.
Termometrele pentru cuptor sunt special facute sa reziste la temperaturi mari, bimetal cu montura din inox si majoritatea masoara intre 0 si 300 grade Celsius.
Este indicat sa cumparati unul (pana in 50 de lei) pentru a va asigura succesul in bucatarie, mai ales daca nu sunteti obisnuiti sa aproximati timpul de coacere la temperatura pe care o aveti in cuptor (necunoscuta).

3. Tavi de aluminiu

Tavile de aluminiu cu margini nu foarte inalte si inclinate sunt de mare ajutor in bucatarie. Ca scoateti pe ele blaturile, fursecurile, insiropati pandispanuri, asamblati prajituri, transportati ingredientele, puneti in cuptor pentru a-l proteja de stropii care se scurg dintr-un vas, au atat de multe intrebuintari. Le gasiti atat in magazinele mari cat si in magazinele online cu articole de bucatarie.

4. Hartie de copt

Atunci cand nu este cazul sa ungeti forma/tava cu unt si sa o tapetati cu faina, folositi cu incredere hartia de copt.
Defapt este mult mai eficient sa folositi hartie de copt decat sa ungeti tavile, nu mai aveti atat de mult de spalat si nu am cum sa nu mentionez bataia de cap pe care grasimea ramasa de la unt si faina o da... Daca nu ai apa aproape fierbinte la indemana sa speli toata minunatia, mai ca-ti vine sa arunci vasul cu totul pentru ca o sa se intinda grasimea, o sa umple buretele de vase si cu greu o scoti la capat.
Da, hartia de copt este o inventie extraordinara. Nu doar pentru copt este buna, se pot face si forme din ciocolata turnate pe ea si lasate la racit etc.

5. Spatule de silicon 

Sau cum le zicea lumea mai demult, din cauciuc. Acum majoritatea sunt facute din silicon sau plastic termorezistent.
Partea frumoasa la ele este ca se muleaza si isi fac treaba perfect. Nu intotdeauna avem nevoie de spatule dure care este posibil sa ne strice socotelile, daca ar fi asa le-am folosi pe cele de lemn.
Sunt flexibile, curata bolurile foarte bine, amesteca foarte bine ingredientele si e bine sa le aveti in diverse dimensiuni si forme.

6. Spatule de inox

Spatulele de inox sunt obligatorii daca faceti des prajituri. Sunt excelente pentru intins cremele, nivelat, separat marginile de tava etc.

7. Teluri

Telurile sunt de folos nu numai la facut prajituri ci in general in bucatarie. Le gasiti in diverse forme si dimensiuni, lungi, scurte, mai rotunde sau mai lunguiete, in functie de scop si cantitate. Puteti cumpara atat teluri de inox cat si de silicon.

8. Pensula de silicon

Vechile pensule din par natural sau din fibre de nailon nu doar ca isi pierdeau parul in mancare dar si retineau din compozitie (daca aveai de intins un ou pe cozonac, un sfert iti ramanea in pensula).  Pensula de silicon este mult mai practica, mai igienica si se curata mult mai usor.
Pentru produsele de patiserie cautati pensule cu fire subtiri.

9. Lingura de lemn

Poate sunt eu de moda veche dar lingura de lemn mi se pare foarte importanta mai ales cand coc ceva. Nu exista crema la care sa nu folosesc lingura de lemn pentru a incorpora faina sau blat moale pe care sa nu il framant cu lingura pana cand e in siguranta de framantat cu mana.
Functioneaza de fiecare data si este mult mai eficienta decat orice ustensila de metal.

10. Racleta aluat 

Recomandat este sa luati o racleta metalica. Are intrebuintari multiple, ducand treaba pana la capat. Transfera ingredientele, curata foarte bine suprafata pe care s-a intins aluatul, s-a presarat faina sau orice altceva greu de indepartat. Este unul dintre acele intrumente pe care daca le-ai folosit o data o sa-l folosesti iar si iar si iar.



Sunt acestea singurele unelte de care avem nevoie cand coacem ceva? Clar nu. Astea nu sunt nici macar jumatate dar sunt printre cele mai importante.
 Vor urma si alte liste de unelte importante care servesc diferitelor operatiuni in bucatarie, daca aveti sugestii sau intrebari puteti folosi formularul de contact de pe blog, zona de comentarii sau pagina de Facebook Bucatarella.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Printfriendly

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...